Skip to content

ziua aceea …

ziua, în care am intrat în tine,
acea zi… a început să doară 
aerul …a ieșit afară, 
s-a scurs pe lângă mine 
ușor… șoptindu-mi 
o să îți fie dor …
ce știe el, mi-am zis 
eu sunt cel ce vine în vis
iar el nici nume n-are;


în vidul creat de fuga lui 
pe alocuri timidă și lașă  
am rămas noi, 
ți-e frica? nu-ți fie, 
nu-i păcat, doar tu mai invitat 
cu pieptul gol, cu ochii mari 
cu brațele-ți deschise 
râzând tresari, 
privind spre un colț de cameră
unde un  păianjen își așteapta prada, 
apoi  într-o clipită, ți-ai întors privirea 
zâmbet rece și ochii calzi  
m-au făcut să tremur, puțin 
un tremurat ca o briză, care cade de pe Anzi
răcorind văile și câmpurile pline, 
de cei ca noi, doar mai goi; 


eu sunt cel ce vine în vis,
îmi tot zic, mereu 
dar,  sunt oare eu prada? 
iar tu, mă înțepi cu coada ! 
ce paradox! îngerii nu au coadă
tu tot  zâmbeai , același zâmbet rece 
cumva cald, un fel de vârf pe-un munte plat
ți-ai lipit sânii de pieptul meu 
buzele tale, de buzele mele
mi-ai încleștat cuvântul între dinții tai 
și-apoi în timp ce îți plimbai cuvântul,  pe urechea mea 
ai zis … 
înger …. dacă asta îți doreai din Scripturi îmi citeai 
nu alungai aerul de lângă mine 
ca să îmi umpli, odaia de tine 
iar dacă înger ți-e scris,  
tu nu ești cel ce vine în vis 
ești doar un vânt 
iute la început, dar totuși lent
fără să fie câtuși de puțin atent 
fără să știe cine îl sufla și cine-l bate 
iar eu sunt întru toate, lumina întunecată 
de o luna plină,  
înca nu-i păcat 
ce-i început nu-i încheiat 
ce-i însă cert și adevărat 
când tu-ai intrat …
el a plecat . 

foto : Erik Garcia – 500PX
Published inPoezii

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *