Versuri

Când m-am născut, eram un gând.
Apoi, încet-încet, am devenit cuvânt.
Cum am crescut, am devenit speranța
Care veghea somnul părinților mei.

În graba de a crește mare,
Am luat lumea la pas.
Dar peste tot pe unde am mers
Am văzut că cel mai frumos gând
Se regăsește în vers.

Atâta frumusețe stă în versuri,
Că i-ar putea face și pe cei mai urâți demoni să zâmbească.
Și totuși, omul caută frumusețea,
Iar când nu o găsește,
Și-o creează singur,
Uitând că cel mai frumos gând
Stă ascuns în vers.

Alții, înaintea mea,
Și sper că mult mai mulți după mine,
Vor pune tot ce e frumos în versuri.

Pentru tine.

Copiii mei sunt acum speranța
Ce veghează somnul nopții.
Vor crește mari
Și vor lua și ei lumea la pas.
Își vor pune propriile gânduri
În tot ce vor atinge.

Iar când eu va trebui să plec,
Sunt convins că atunci va ninge
Cu alte gânduri
Pe care cineva, cu siguranță,
Le va pune pe rânduri.