Plin de cadavre peste tot,
Ai zice că te plimbi prin iad.
Dar toate au murit zâmbind
Parcă încă Zâmbesc
Și parcă le Tot cresc ,
Flori pe piept.
Și printre ele lin pășește:
Cu fruntea sus și pasul rar
O doamnă, cred
Sau poate o fată
Uitată,
Printre fețe moarte
Și printre gânduri,
Deșarte.
Dar, când se-apropie de tine
O simți, o guști…
O vezi mai bine
Ea, totuși stă…
Dar, parcă vine
Și parcă-i moartă, la privire
Și albă-i toată…
Ca o moartă.
Dar fața-i lucie și sânii …
Rotundu-ți Spintecă privirea
Și-n liniștea…
Morților, întinși pe jos
E o zeiță tristă
Totul în jur e-ntors pe dos
Totul e acum un fir de praf
Un nor de scrum,
Un val de fum,
Ce se revasă peste ei
Ca intr-o pătură, de plumb.
Dar morții ce Zâmbesc
Încă mai speră, la tot …
Ce au sperat în clipa-n care
Au dat de ochii ei
De-acea himeră,
În palma timpului
În suflul vântului
Iar ea?
Ea-i doar un simplu pas
Către neștire
Spre moartea care duce
Către nemurire
Și-apoi …
Prima secundă către fericire.
Ea-i doar un pas, prin iarbă
Și Atât:
O văduvă albă!
editat de – Zortzi Unibertso –
foto de – 500px – Andrea Izzotti –
Be First to Comment