Văduva albă

Plin de cadavre peste tot,

Ai zice că te plimbi prin iad.

Dar toate au murit zâmbind

Parcă încă Zâmbesc 

Și parcă le Tot cresc ,

Flori pe piept.

 

Și printre ele lin pășește:

Cu fruntea sus și pasul rar 

O doamnă, cred 

Sau poate o fată

Uitată, 

Printre fețe moarte 

Și printre gânduri, 

Deșarte.

 

Dar, când se-apropie de tine 

O simți, o guști…

O vezi mai bine 

Ea, totuși stă…

Dar, parcă vine 

Și parcă-i moartă, la privire 

Și albă-i toată…

Ca o moartă.

 

Dar fața-i lucie și sânii …

Rotundu-ți Spintecă privirea

Și-n liniștea…  

Morților, întinși pe jos

E o zeiță tristă

Totul în jur e-ntors pe dos

Totul e acum un fir de praf 

Un nor de scrum, 

Un val de fum, 

Ce se revasă peste ei

Ca intr-o pătură, de plumb. 

Dar morții ce Zâmbesc 

Încă mai speră, la tot …

Ce au sperat în clipa-n care 

Au dat de ochii ei

De-acea himeră,

În palma timpului 

În suflul vântului 

Iar ea? 

Ea-i doar un simplu pas

Către neștire

Spre moartea care duce 

Către nemurire

Și-apoi …

Prima secundă către fericire.

Ea-i doar un pas, prin iarbă 

Și Atât:

O văduvă albă!

 

editat de – Zortzi Unibertso –

foto de – 500px – Andrea Izzotti –