când, chiar habar nu ai
cine e, ce e,
dar totuși rezonezi;
apoi, cauți locul de unde,
prin unde de gânduri
ceea, ce tu emiți știi că va ajunge-n stele;
apoi, o să faci stelele geloase
și fetele cuminți, frumoase
de grija, gemetelor ce zvâcnesc din voi
cântând despre un, NOI;
apoi te-arunci în univers, deși știi,
că va împărtăși ce ai făcut
cum n-ai tăcut
cum ai asudat
pe-un așternut, curat
cum a urlat ea
și tu mândru, te-nălțai
știu c-ai fi murit cu ea de gât
doar s-o auzi,
doar să o vezi, și-apoi s-o crezi
când se uită-n ochii tăi
și-ți spune;
universul e magnific, tu ești mic
și din infinitatea lui, mi te-a dat
chiar de-i păcat,
chiar de-i puțin, nu mă abțin
măcar știu, unde să te găsesc
când tânjesc, să trăiesc …
Foto – Arthur K – 500PX
One Comment