Un înger slab

Dacă ai intrat, dacă pragul mi-ai trecut,

Să nu-ți întorci privirea, nu-i mai nimic acolo de văzut;

Când  simți a mea mână cum te strânge, 

Să nu te temi căci, ea nu știe a frânge,

Ea știe doar să îți dezbrace trupul,

În timp ce tu, cu ochii închiși admiri văzduhul,

Ea știe doar să-ți tragă părul,

Cât timp cealaltă mână îți întinde, mărul,

Pașii mei din spate încet te vor împinge,

Spre locul sfânt unde păcatul învinge,

Întinde-ți trupul peste mine, 

Oricum, îmi aparține;

Lasă-mi crengile să crească, în tine 

Și udă-le, fără rușine, 

Când sufletu’-ți împing, în gât

Un înger slab a coborât 

Să te asculte, să te vadă 

Să-nghită-n gol, și să nu creadă, 

Să vrea să te salveze 

Când nu vrei să fii salvată,

Degetele tale să-mi graveze

Pe piept, o minte depravată;

Printre gemete și buze mușcate, 

Palme pe coapse și unghii înfipte-n spate 

Aruncă-i o privire, să dea de știre ….

Lor, ce-i aia fericire;

Din colțul lui stingher privește 

Focul din noi, ce contopește 

Trupuri ude, sângerând 

Buze încleștate, spulberând 

Tot ce iese din mine 

Dar crește, iar în tine, 

Scutură pământul și mătură gândul;

…………………………………………..

O poezie târzie despre tu și eu

Storși, întinși pe spate, 

Sub un curcubeu…

Și un înger slab.