Skip to content

Un început

Din timp, se naște începutul 

Și tot în timp el piere, 

Din ambele iese cuvântul 

Care-l rescrie iar și iar …

 

Din buclă în buclă,

Din spațiu în timp 

Ne naștem noi,  

Micuți, plăpânzi, crescuți sub lupă  

Pentru ca apoi, să-l facem noi 

Cuvânt;

Cuvânt rostit sau doar gândit 

Cuvânt nespus, dar totuși scris 

Cuvânt care precede tot, 

Cum viața a precedat un mort;

 

Un mort ce nici nu a simțit 

Cât a trăit , ce-i ala timp,

Ce-i aia spațiu,

Ce-i aia nemurire sau …. născocirea

Unui nebun ce aleargă prin galaxii 

Așteptând o altă nebună!!!

Îl simți? Iar dacă da ! Ai să vii?

Și ai să știi? 

Sau vei rămâne doar, o moartă

Prea tânără și prea necoaptă

Prea nepregătită pentru tot ce timpul a ursit?!

 

Sau e prea mult să îți cer acum 

Să îmi răspunzi?!

Mai bine dormi și lasă-mă să fiu nebun!

Decât să crezi că ai știut, fără să cauți…

Decât să crezi că ai avut, fără să ai…

Decât să fi trăit în timp, doar ca să mori;

 

Lăs-o așa, e mai simplu 

Și nu te încurca în el…

Lasă nebunii să zburde 

În praf de stele și pământ 

În tot ce este scris…. 

Cuvânt;

 

Mă uit, plecându-mi capul spre trecut 

La Marele potop care-a trecut 

Cum apa a spălat tot ce era curat

Deși cuptoarele au ars și lutul a uscat 

Deși ne-am copt, sub soare

Deși ne-am imbatat, în marea mare 

Deși am respirat întregul oxigen, 

Pentru ca tot să fie omogen…

Deși privirea mea s-a întipărit pe-o pânză;

O pânza pe care frății mei au mângâiat-o 

Cu pana lor, cu gândul lor, cu ochii lor 

Pentru ca voi să o vedeți mereu 

În gând, în vis și-n fiercare zi 

În care nu vom înceta a fi; 

Și întru toate este timpul:

Un mic copil plăpând ce vede lumea 

În marea ei mișcare și totuși mică 

Și care parcă încearcă să ne zică

Nouă……

,,,Voi sunteți călători prin timp 

Cu mine în gând călcați pe vise,

Pe stele și vorbe nescrise 

Și încet vă stingeți ca și ziua 

Ce e prea scurtă pentru o mută

Care v-arată doar prezentul, 

Ca să puteți simții momentul 

Ce-i fără de cuvinte, fără vorbe,

Dar are gânduri multe strânse-n tolbe 

Ce cântă ziua, cântă noaptea ,,, 

Pana ce se va fi sfârșit cartea 

Cântă vioara ca și lutul 

Plângând … 

din timp se naște începutul!

 

Editat de – Zortzi Unibertso –

Foto de – Joel Klinger -500PX

Published inPoezii

One Comment

  1. Alexandru Danila Alexandru Danila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *