un gând îți aleargă prin vene
tu îl întrebi,
– ce cauți acolo?
printre bătăi și pulsații și sânge;
apoi îți răspunde râzând
– tu crezi că eu, cutreier trupul tău de nebun,
fără vreun scop anume ?
– nu, draga mea!
sunt aici, pentru că m-ai chemat
pentru că m-ai visat
pentru că fără EL nu aș fi aici.
– cine e EL?
asta tu să-mi spui!
EL m-a trimis, să te pregătesc
pentru ce o să vină,
pentru focul, ce te va mistui
pentru gheața, ce o vei tânji
pentr-un mic, strop de viață …
ai uitat să trăiești!
eu, o să îți amintesc
cum era cândva ….
oare mai știi ?
era o vreme când zburam din tine
ca o săgeata, trasă din arcul lui Achile;
era o vreme, când zeii îți murmurau numele
era o vreme, când în fiece bărbat, care te zărea
trezeai cele mai dulci păcate
acea vreme, nu-i apusă
dar cumva, acea vreme e ascunsă
în negura vieții tale
în suflul dimineții, când te trezești
singură, într-un pat, prea mare, prea gol
și te îndrepti spre nicăieri
de unde vii și unde mergi, nu știi;
de aceea m-am întors !
mă simt bine în tine
te aprind cu focul din care am fost creat
pentru ca apoi să te sting
ușor, dar brusc
și-apoi te las să te înalți …
………………………………
nicăieri nu-i ca acasă
încă mai știu drumul prin tine
încă mai știu cum să te fac
să transpiri în noapte
să te trezesc din somn
să îți mișc buzele, într-un zâmbet
pe care nu îl va vedea nimeni,
dar tu, știi că e acolo.
încă mai știu
încă mai poți
fă un bine, pentru noi toți
lasă-mă să zburd
lăsa-te să crezi
fără să aștepți să vezi.
Iar când răsăritul te smulge din cearceaf
și ești mai vie ca oricând
nu !!!, n-ai visat !!!
sunt eu, peste tot, doar tu m-ai chemat …
foto de – Kristina Ponomareva – 500PX
Be First to Comment