Temnița minții

Colț de temniță, adâncită-n fum

O fereastră scobită în piatră

Mii de speranțe, sar din vârf de daltă…

Și umbra unui drum.

Uneori câte-o rază de soare 

Coboară-n lumea întemnițată 

În fel de fel de umbre-i umple golul

Ca o nălucă posedată.

Noaptea se visează-n stele 

Călare pe-o cometă

Aprinzând himere

…în focul din vatră.  

Când focul se stinge 

Și doar tăciunii fumegă haotic 

Și-adapă cometa cu lacrimi și sânge 

Și își jură că nu va mai visa 

Dar, vântul mereu o va trăda.

Pieptul i se îmbracă în fumul 

Care încă arde, 

Care încă curge,

Care încă își plânge, moartea …

Iar ea, 

Ea, își vinde soarta, unor … 

Negustori de vise în sutane

Cioplitorii de pietre între stane 

Mușterii la poartă, făr’ de’arginți

Ce vând minciuni, răstignite pe sfinți.

Când piatra rece e singura ce-o mângâie

Când un ștreang e mai dulce ca mierea 

Fumul din temniță încă bântuie 

Iar eu îmi scriu părerea …

Mireasma nopții ce-i împletește părul

E singura ce-i știe adevărul

Adevăr care se va ascunde în zori

Lăsând zilei o paletă de culori. 

Întinse de mintea ei prin fum

Înmuiate de penel în scrum

Reminiscențe narcotice 

Prin temnițe gotice

De ea descrise  

De mine ….

Scrise.