Stări confuze

Stări confuze în vremuri lăuze,

Copiii prostiei scâncesc, de foame 

Foame de viață, foame de lumină

Cu cât mai mulți, cu atâta multă moarte 

Cu cât mai mulți, cu atât mai mult  întuneric

Iar cei ce-au rămas au adormit;

În cerneala împroșcată pe-un pomelnic 

De un preot pierdut și vremelnic. 

Astăzi știm tot, dar suntem mai proști ca niciodată,

Astăzi vorbim în toate limbile pământului 

Dar nimeni nu înțelege nimic,

Murim zi de zi crezând că trăim

Iubim fără emoție, urâm cu pasiune 

Zâmbim la prohod

Plângem la botez

Credem în tot ce nu știm

Și nu știm nimic, 

Da, nu știm nimic; 

Dar am construit 

Un Babilon din beton 

Îmbălsămat într-o simfonie de orgolii

Pe portative insațiabile cu note parazite 

Care sună a ritmuri grotești,

Și spun povești corporatiste 

Despre profit la infinit.

Trăim într-o lume înecată

Care nu mai are timp

Dar care l-a avut pe tot.

Astăzi trăim 

Stări confuze în vremuri lăuze

Și au mai rămas câțiva ca mine 

Care încă scriu prin ruine.