în casa asta, veche, unde vântul șuieră, când vrea
în soba-n care încă dorm cărbunii, stinși
de la Crăciun sau Bobotează,
la masa care încă nu-i căzută,
de la cutremurul tău,
acolo, vreau să-mi beau cafeaua;
dintr-o ceașcă de tablă, lovită, îndoită
pe alocuri ruginită,
vreau să-i zâmbesc fumului, ce se înălță
din țigara mea de foi, rulată pe coapse
să simt în ea miros, de trestie de zahăr
proaspăt secerată, la poalele munților Sierra Maestra,
să văd scrumul, cum se frânge sub propria-i greutate,
să-mi las capul pe spate și să urmăresc fumul
cum se strecoară prin scândurile vechi
ca apoi să se piardă, în pod.
în casa asta veche, vreau să văd, cum te uiți
la masă, cu milă și respect în egală măsură,
a rezistat la multe cutremure…
cum vi, mi te pui în brațe
îți iei picioarele, și mă cuprinzi,
îmi iei țigara și tragi cu sete din ea
îi lași fumul, să-ți spele plămânii
cum spală marea nisipurile, insulei unde-au crescut frunzele
de tutun, din care s-a născut minunea asta, de țigară .
și-apoi să-l lași să urce în pod
după fumul meu, să se piardă,
să ne pierdem, în tot
doar să ne găsim pe noi
în mică cameră
din mică casă, veche
din voi ….
Be First to Comment