Skip to content

o casă veche…

în casa asta, veche, unde vântul șuieră, când vrea 

în soba-n care încă dorm cărbunii, stinși 

de la Crăciun sau Bobotează,

la masa care încă nu-i căzută, 

de la cutremurul tău, 

acolo, vreau să-mi beau cafeaua; 

dintr-o ceașcă de tablă, lovită, îndoită 

pe alocuri ruginită,

vreau să-i zâmbesc fumului, ce se înălță

din țigara mea de foi, rulată pe coapse 

să simt în ea miros, de trestie de zahăr 

proaspăt secerată, la poalele munților Sierra Maestra,

să văd scrumul, cum se frânge sub propria-i greutate, 

să-mi las capul pe spate și să urmăresc fumul 

cum se strecoară prin scândurile vechi 

ca apoi să se piardă, în pod.

în casa asta veche, vreau să văd, cum te uiți 

la masă,  cu milă și respect în egală măsură,

a rezistat la multe cutremure… 

cum  vi, mi te pui în brațe 

îți iei picioarele, și mă cuprinzi, 

îmi iei țigara și tragi cu sete din ea 

îi  lași fumul, să-ți spele plămânii 

cum spală marea nisipurile, insulei unde-au crescut frunzele 

de tutun, din care s-a născut minunea asta, de țigară .

și-apoi să-l lași să urce în pod 

după fumul meu, să se piardă,

să ne pierdem, în tot

doar să ne găsim pe noi 

în mică cameră

din mică casă, veche 

din voi ….

Published inPoezii

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *