Nemurire

Când vântul vorbește 

Și ploaie încă nu este 

Trezește-te și umblă

Pe puntea cea strâmbă.

 

 

Să nu privești în jos

N-ai ce să vezi

E un hău întors pe dos

Și-o să uiți ce crezi. 

 

Pe cealaltă parte

O să vezi cum arde 

Vântul cu a lui vorbe

Smulse din teorbe. 

 

Așează-te pe-un val

Gonind către mal

Lasă-l să se spargă 

De stânca cea neagră. 

 

Să-ți mai scalde nopți

Tu scrie-le de poți

Pe-un mormânt în stele

Și tu, printre ele. 

 

Arzând ca un soare 

Privind o lume ce moare, 

Înecată-n sine

Așteptând pe cel ce nu vine. 

 

Iar de-ar fi să scrii 

Scrie pentru vii, 

Să-ți soarbă lumina

Să își uite vina. 

 

De a fi trăit 

După ce-au murit, 

De a fi visat 

După ce-au plecat. 

 

De lume tu fugi, doar să o găsești  

Momente și gânduri vopsești 

În mii de culori răsărite-n flori

Și ceri în schimb aripi să zbori.

 

Departe ție gândul 

Ce-mi despică pământul 

Să cad, unde mie locul 

Iar tu… ațâță-mi focul. 

 

Ca veșnic să ardă 

Flori de lavandă

………………….

Fumul să-mi mângâie somnul 

Să nu moară omul.