miroși a stele, a praf și a aripi
frânte înainte ca să zboare
înainte să-mi cuprinzi sufletul;
și totuși nu miroși a mine
a suflet frânt
a apă, a pământ
a nimic sfânt.
îmi întorc privirea, căci
nu vreau să te văd,
nu vreau să-ți las ochii
să-mi spintece mintea
sufletul mi-e deja plin de săgeți
zvârlite din strânsoarea în care mă ți,
captiv cu voie și mort și viu în egală măsură
dar nu te las să-mi zdrobești voința
e singura care mi-a mai rămas
nu te las ….
tu Medusa a regretelor mele
stăpână a viciilor mele
vicii crescute de tine, în mine
vicii pătate cu stropi de alb
și umbre de lumină
vicii pe care le resping
sau măcar așa cred, când de fapt
le îmbrățișez cu aceiași pasiune
cu care mă mint, doar că să te mint pe tine
ce paradox ! când mă văd acum într-un trup
care stă prins între aripile tale
îmi vine să-mi scot ochii doar să nu te văd
doar să nu mă vezi …
de ce miroși a stele ? de ce ?
dar stai !!! tu nu ai miros
ești doar un demon creat de mine
să stăpânesc îngerul din mine;
eu miros a stele și a aripii frânte
de mine, prin tine, cu mine
……………………………………..
și totuși ce bine miros viciile !
foto de – Arka Devbil – 500PX
Be First to Comment