Skip to content

Îți mai amintești


Oare îți mai amintești; 
pielea mea alunecând pe sânii
ce, încă îmi mai spun povești
din vremea când credeau păgânii.


Mai ști,  cum creșteau prin tine 
crengile pădurii, rupte din mine, 
pâraiele firii, smulse din timp 
zămislind legile lumii, 
lume dăltuită în marmura din Olimp
formând un nou anotimp. 
fără vânt și fără ploaie 
fără soare fără nori 
fără iarbă, dar mereu verde 
ca orbul ce parcă vede 
ziua fără zori, ziua când, poate mori . 


Oare îți mai amintești 
limba ce îți mâna sângele 
spre orizontul trupului, 
iar părul îți țese cârligele 
de care-mi voi atârna 
corzile gândului…
gând curat dar totuși pătat 
rostit dar nepotrivit 
zilei cea dintâi 
zi fără căpătâi 
dar totuși acea zi …
în care îți vei aminti 
cum te-alergam printre ruine…
tu, dependentă de mine 
eu
un mort ce se va naște-n tine …

foto de – Ignacy 50 – 500PX
Published inPoezii

One Comment

  1. Alexandru Danila Alexandru Danila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *