Gândul meu

Gândul că tot ceea ce scriu 

Va fi citit de cineva, mă duce…

Și câteodată mă-nfioară. 

Dar numai câteodată!

Pentru că-n alte dăți, 

Mă umple de iubirea de cuvânt 

De dorința de a sădi un gând mărunt

În cel mișcat 

Câtuși de puțin 

De Versul meu;

 

Pesemne, câteodată 

Dar numai câteodată…

Mă pierd și eu

În tainele gândului meu,

O-ntreagă Osmoză a sinelui greu.

 

Iar gândurile mi-s cuvinte

Care zidesc din lucruri sfinte:

O lume! 

Ce zboară către alte minți;

Și asta înseamnă că, 

De fapt 

Sunt și eu ades uitat

Pe culmile celor ce-ating 

Chimia gândului meu plin

Și atunci mă întreb:

Cum o să mă întorc în mine ? 

Cum să mă întorc la alchimie? 

Cum o să plec din ei … din tine?!

Sau n-o să plec și voi călători cu ei?

Cu voi …. până la întregul NOI?

 

Și totuși câteodată 

Mi-e greu să nu mă întreb:

Cum pot să îmi leg gândurile

De cele ale celor care nu mai sunt? 

De cei ce au schimbat cu pana lor 

Și gândul meu !!! 

Și-al multora…

 

Dar totuși, câteodată

Mi-e greu să mă îndoiesc:

Că într-un fel,

În lumea mare a cuvântului 

(Care există undeva în univers)

Toate gândurile îmbrăcate 

În cuvinte, se vor întâlni 

Și-și vor dansa creatorii 

Pe ritmuri de Gardel 

Până într-o dimineață!

Iar dimineața, se vor întoarce 

În alte suflete 

Și vor aduce lumină-n orice colț

De lume … 

Fără nume …

 

editat de – Zortzi Unibertso –

foto de – Igor Salkov – 500PX