Eu sunt, o mică parte din spațiul infinit…
Pe care mintea mea cândva la mărginit
Eu sunt sâmburele plin de vise și ideii
Din fructul ocrotit de părinții mei.
Eu sunt orbul care mergea în lumină
Venind de nicăieri, mergând înspre niciunde
Dorind cu orice preț ca să devină un munte,
Un munte mare, înalt, măreț care să zgârie cerul.
Ca EL să privească-n jos și să-mi dezvăluie misterul.
Eu sunt omida care trăiește 14 vieți pentru ca in a 15-a
Sa își desfacă aripile larg
Să zboare către locul unde e zgâriat cerul
Știind că o să moară pentru a afla misterul.
Eu, sunt tot ceea ce-am scris
Și mai presus de atât am fost și am simțit
Că EU ,
EU pot fi parte din spațiul infinit
Un strop de viață, de prezență, un strop din Dumnezeu
Azi , EU sunt EU
