Pentru zâmbetul ce nu îl mai apuc,
Pentru aripa ce ți-am frânt,
Pentru fiecare palmă de pământ
În care, voi sădi semințele
Păcatului
Dar cui ii pasă, că-i păcat
Când cufărul luminii stă ferecat
Cui îi pasă că e întuneric,
Când mie îmi curge în vene arsenic
Aș spune că sunt veșnic
Dar veșnicia mea nu e la fel ca a ta
Aș spune că ești efemeră
Dar dacă efemer curge în mine
Atunci, ce mai curge în tine.
Să fie oare lacrimile scurse
Să fie oare șoaptele smulse
Cu greu, cu ușurință
Cu vise colorate în dorință
În ape limpezi, tulburate de acele păcate
Pe care lumea le rostește
Când se spovedește
Sau ….
e doar floarea care crește-n mine
Și se înalță ca un rug
Printre coaste mele,
Prin carnea mea,
Prin pielea mea,
Spinii îmi vor sfâșia pieptul
Cerându-și dreputul
De a înflori sub soarele tău
Să fie asta ?
Sau
Sau sunt doar eu
Cel care își pune chezașie
O mică lume dintr-o mie
Create pentru tine
Dar sculptate din chipul, ce se vede-n mine
Să fie tot, sau nimic
Un pahar de absint închinat cu în înger mic
Ce a demisionat … rușinat de al său păcat
De a sa neputință de am fii ființă.
Și atunci te i-au jos de pe rug
Te sărut, te plâng, te ung
Cu sudoarea mea, alunecând pe fruntea ta
Doar pentru că pot
Doar pentru ca ești
Și pentru că crești ca să-mi devii…
Liniștea când voi muri.
Foto de – 500PX
Be First to Comment