cândva…

cândva, o să urli,

cândva, o să-mi dai,

ce nu ai,

ce nu poți păstra; 

doar pentru că-n rai,

nimic, nu mai există 

totul s-a mutat 

într-un sfânt păcat, 

creat…

………………………….. 

o lume, anume

iar tu, nu poți a-mi spune 

mie pe nume, 

n-ai niciun argument, 

dar, vrei un continent; 

cum poți a cere celui ce piere

un gram de voință 

într-un iceberg, de ființă,

cum poți vorbi 

ce nu poți șopti? 

cum poți lăsa uitat, 

ce încă n-ai sărutat, 

și nici nu ai devorat 

în infinitul unui pat.

eu voi putea, 

cânta, acele vorbe 

demult ascunse

sub gheață pătrunse,

de un soare mut

și-un mic chip, de lut 

într-un ceas de seară, 

când al tău suflet …gol

o să-mi ceară; 

cuțitul virtuții 

care strâmbă munții 

și desface ….

ce nu-i cusut cu ace

și nici n-are ață,

dar, e o povață

scrisă în gheață

…………………..

un simplu păcat 

de tine creat 

de mine, refuzat,

..de el cântat.

toate pentr-un gând 

născut din pământ 

și lovit cu zale 

pe a ta spinare,

până când din gheare

cu sânge tresare

șarpele’n mormânt 

și vulpea în gând,

iar el, privea cu jind

…………………………. 

al meu legământ.