Skip to content

Aproape imposibil

Într-o dimineață, simplă, ciudată și pe alocuri beată,

El a venit la ea, iar ea dormea, 

Întinsă pe pat, aproape goală

Cu ochii ridicați spre cer 

Dar închiși, probabil erau doi iriși ce înfloreau

Pe o câmpie, într-un vârf de munte 

Sub un cer mut, ce nu mai putea spune multe, 

A spus destul, despre prea multul plin și prea puținul… puțin;

El, a alergat pe câmpia cu iriși, 

A urcat, a coborât munții, 

A mirosit acei iriși, a admirat acel cer, 

Și toate astea pentru un înger,

Un înger care a răsărit răzvrătit,

Un înger care a vrut să simtă

Ce înseamnă să alegi, 

Ce înseamnă să legi

Cuvinte, sentimente, vieți de om

Așa cum fructele se leagă într-un pom 

Așa cum peștii înoată în mare

Așa cum florile cresc sub soare

Și toate astea, pentru-a fi om;

El a țâșnit din conurile de lavă 

Ale unui vulcan, singurele care îl puteau scoate,

Din locul lui fierbinte

Din locul lui, fără cuvinte, 

Din locul lui, fără graniță 

Din locul lor, o temniță; 

Flori de infinit a cerut… și primit  

Doar să privească, fără să-și dorească 

Doar să vadă, fără să creadă

Că în el pot crește, pagini de poveste;

Si toate astea pentru, un înger.

Când a ajuns pe pământ, aripile-i erau prea  mari 

Ca lumea să înțeleagă 

Prea pline, de foc ca lumea să creadă,

Privind spre cer cu iriși în gând…

Le-a tăiat, să fie ca ea, un simplu înger, un cuvânt; 

Născut din aceeași dorință,

Dorință Dumnezeiască și poftă lumească, 

Într-o viață-n care nu există, pască;

Dar există…

O dragoste care nu poate fi strânsă în cuvinte 

Nici de pana celui mai iscusit poet

Nici de cântul celui mai erudit, interpret 

Al slovelor sacre din legile sfinte.

Au renunțat la nemurire 

Pentru doar o clipă, de trăire  

Un mic moment într-o singularitate 

Fără un segment, de timp

Fără un gând

Fără o clipă

Fără un pas, pășit în pripă;

Nu mai contează o mie de ani 

Dacă există o noapte 

Nu mai contează o mie de ani

Dacă există șoapte 

Nu mai contează o mie de ani,

Dacă există fapte.

Așa ca voi cei care veți citi ce-am scris

Să știți… 

De multe ori cei nepoftiți 

Sunt cei care recită la marea masă

Sunt cei care își ridica cupa întru voi

Sunt cei care-și creează o viața cum n-a mai fost 

Iar la final  sunt cei care se jertfesc, pentru voi

Care renunță la nemurirea lor 

Pentru ca voi să înțelegeți care vă e rostul 

Ce înseamnă să trăiești, 

Ce înseamnă să iubești.

Published inPoezii

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *